#
Nu ma răsfăţa. Ştiu prea bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Asta mă aşează la locul meu.
#
Nu folosi forţa cu mine! Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.
#
Nu fii inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
#
Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poti ţine. Asta mă face să-mi pierd încrederea în tine.
#
Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea că sunt surd.
#
Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe VICTORII.
#
Nu te supăra prea tare când îţi spun TE URĂSC. Nu cred ce spun, dar vreau să-ti pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.
#
Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ti demonstrez contrariul purtându-mă ca O PERSOANĂ IMPORTANTĂ.
#
Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea face singur. Asta mă face să mă simt ca un copil şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.
#
Nu-mi menaja RELELE OBICEIURI, acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
#
Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcate. Trebuie să învăţ să fac greşeli fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic.
#
Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă îmi vei vorbi blând între patru ochi.
#
Nu încerca să dicuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea e chiar şi mai slabă. E bine să acţionezi aşa cum este cazul, dar hai să nu vorbim despre asta decât mai târziu.
#
Nu încerca să-mi ţii predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e BINE sau RĂU.
#
Nu-mi cere explicaţii pentru comportările mele greşite. Câteodată nici nu ştiu de ce am procedat aşa.
#
Nu mă pedepsi prea tare. Mă speriu uşor şi atunci spun minciuni.
#
Nu uita că îmi place să experimentez. Învăţ din asta, deci te rog să te obişnuieşti.
#
Nu mă ferii de consecinţe. Trebuie să învăţ din experienţă.
#
Nu băga mult în seamă indispoziţiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav.
#
Nu mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci vei constata că nu te mai întreb şi îmi caut informaţiile în altă parte.
#
Nu-mi răspunde la întrebarile prosteşti şi lipsite de sens. Astfel, voi încerca mereu să te agăţ de mine cu asemenea întrebări.
#
Nu încerca niciodată să arăţi că eşti perfect sau infailibil. Mă faci să mă simt că nu voi putea să ajung niciodată.
#
Nu te teme dacă eu sunt speriat. Voi deveni şi mai speriat. Arată-te curajos!
#
Nu uita că eu nu pot creşte fără o grămadă de încurajări şi înţelegere, dar câteodată o apeciere, chiar câştigată cinstit, este uitată. Mustrarea batjocoritoare NU!
#
Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
#
Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi; atunci voi deveni şi eu prietenul tău. Ţine minte: învăţ mai mult de la un model decât de la un critic.
29 ian. 2011
incep problemele?…mai mult de 15% adolescenti au consumat cel putin din curiozitate o forma ilegala de substanta sau drog, in 2010.
Stabilirea relatiei terapeutice
Consilierul/terapeutul in lucrul cu familia, incepand de la primul contact cu membrii familiei sau chiar de la abordarea telefonica e bine sa fie atent la stabilirea unei relatii terapeutice. Calitatea relatiei dintre profesionist si familie poate sa anticipeze daca familiile vor veni, vor ramane in terapie si isi vor imbunatatii relatiile pe parcursul terapiei. ”Studiile au demonstrat ca, in general, relatia terapeutica poate fi un indicator al succesului in multe forme de terapie. Validarea si sprijinirea familiei ca sistem si implicarea fiecarui membru al familiei sunt aspecte deosebit de importante ale dezvoltarii si mentinerii unei relatii terapeutice bune.”[15]
Pentru stabilirea unei relatii terapeutice, specialistul trebuie sa formeze un nou sistem- un sistem terapeutic- compus din specialist si familie. In acest sistem, terapeutul, este atat membru cat si lider, o mare provocare pentru consilier fiind aceea de a stabili raporturi cu toti membrii familiei, unii foarte probabil aflati in conflic cu ceilalti. De exemplu, adolescentii consumatori sau dependenti incep in general terapia in conflict cu parintii lor sau cu tutorii. Amandoua partile au nevoie de sprijin. Sarcina terapeutului este aceea de a gasii solutii pentru a sprijini persoanele aflate de o parte sau cealalta a baricadei.
De exemplu, terapeutul poate spune adolescentului:’’Sunt aici sa te ajut sa le explici parintilor tai ca liceul teoretic nu este pentru tine si ca tu esti interesat de scoala de comert”. Pe de alta parte, terapeutul ii poate spune parintelui: “Sunt aici sa te ajut sa iti tii fiul departe de droguri”. Observam ca e important ca terapeutul sa fie capabil sa stabileasca o realatie de alianta cu toata familia.
Strategii abordabile in crearea relatiei terapeutice:
- alaturarea; prin alaturare, terapeutul realizeaza etapele de pregatire a familiei pentru schimbare. Alaturarea apare de asemenea cand terapeutul castiga o pozitie de conducere in cadrul familiei. Terapeutul devine un “membru temporar special”.
O strategie importanta in alaturare este sprijinirea autoritatii existente in familie. Consilierul il va sprijini pe membrul dominant al familiei, aratandu-i respect, deoarece acesta are rolul de a accepta consilierul in familie; liderul familiei decide daca amplaseaza consilierul intr-un rol de conducere sau daca familia renunta la terapie. In general, cel mai puternic membru al familiei trebuie sa accepte schimbarile din familie, incluzand odata cu aceasta propria lui schimbare.
-urmarirea; este strategia prin care terapeutul analizeaza modul de interactiune al familiei si pe baza acestor date stabileste un plan terapeutic de actiune numit “urmarire”. De exemplu, terapeutul poate sa adopte tehnica mimetismului in tinuta sau in limbajul verbal.
-construirea planului terapeutic; prin identificarea modelelor de interactiune adaptative si neadaptative ale familiei, terapeutul planifica o interventie practica, strategica si eficienta. Scopul interventiei este acela de a imbunatatii interactiuniile familiei direct implicate in declansarea simptomelor adolescentului.
De exemplu, prin punerea in scena se pot identifica interactiunile neadaptative, iar terapeutul isi poate crea strategia pornind de la o situatie concreta.
Consilierul/terapeutul in lucrul cu familia, incepand de la primul contact cu membrii familiei sau chiar de la abordarea telefonica e bine sa fie atent la stabilirea unei relatii terapeutice. Calitatea relatiei dintre profesionist si familie poate sa anticipeze daca familiile vor veni, vor ramane in terapie si isi vor imbunatatii relatiile pe parcursul terapiei. ”Studiile au demonstrat ca, in general, relatia terapeutica poate fi un indicator al succesului in multe forme de terapie. Validarea si sprijinirea familiei ca sistem si implicarea fiecarui membru al familiei sunt aspecte deosebit de importante ale dezvoltarii si mentinerii unei relatii terapeutice bune.”[15]
Pentru stabilirea unei relatii terapeutice, specialistul trebuie sa formeze un nou sistem- un sistem terapeutic- compus din specialist si familie. In acest sistem, terapeutul, este atat membru cat si lider, o mare provocare pentru consilier fiind aceea de a stabili raporturi cu toti membrii familiei, unii foarte probabil aflati in conflic cu ceilalti. De exemplu, adolescentii consumatori sau dependenti incep in general terapia in conflict cu parintii lor sau cu tutorii. Amandoua partile au nevoie de sprijin. Sarcina terapeutului este aceea de a gasii solutii pentru a sprijini persoanele aflate de o parte sau cealalta a baricadei.
De exemplu, terapeutul poate spune adolescentului:’’Sunt aici sa te ajut sa le explici parintilor tai ca liceul teoretic nu este pentru tine si ca tu esti interesat de scoala de comert”. Pe de alta parte, terapeutul ii poate spune parintelui: “Sunt aici sa te ajut sa iti tii fiul departe de droguri”. Observam ca e important ca terapeutul sa fie capabil sa stabileasca o realatie de alianta cu toata familia.
Strategii abordabile in crearea relatiei terapeutice:
- alaturarea; prin alaturare, terapeutul realizeaza etapele de pregatire a familiei pentru schimbare. Alaturarea apare de asemenea cand terapeutul castiga o pozitie de conducere in cadrul familiei. Terapeutul devine un “membru temporar special”.
O strategie importanta in alaturare este sprijinirea autoritatii existente in familie. Consilierul il va sprijini pe membrul dominant al familiei, aratandu-i respect, deoarece acesta are rolul de a accepta consilierul in familie; liderul familiei decide daca amplaseaza consilierul intr-un rol de conducere sau daca familia renunta la terapie. In general, cel mai puternic membru al familiei trebuie sa accepte schimbarile din familie, incluzand odata cu aceasta propria lui schimbare.
-urmarirea; este strategia prin care terapeutul analizeaza modul de interactiune al familiei si pe baza acestor date stabileste un plan terapeutic de actiune numit “urmarire”. De exemplu, terapeutul poate sa adopte tehnica mimetismului in tinuta sau in limbajul verbal.
-construirea planului terapeutic; prin identificarea modelelor de interactiune adaptative si neadaptative ale familiei, terapeutul planifica o interventie practica, strategica si eficienta. Scopul interventiei este acela de a imbunatatii interactiuniile familiei direct implicate in declansarea simptomelor adolescentului.
De exemplu, prin punerea in scena se pot identifica interactiunile neadaptative, iar terapeutul isi poate crea strategia pornind de la o situatie concreta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)